joi, 9 februarie 2017

10 luni cu aparat dentar


Tocmai am mai fãcut o vizitã în ţarã la doamna doctor ortodont numãrul 1. Aveam o obturaţie veche care trebuia refãcutã şi m-am bucurat cã doamna doctor mi-a rezolvat-o fãrã anestezie.
Dupã refacerea obturaţiei nu am mai avut probleme cu mirosul supãrãtor şi sângerãrile gingivale au dispãrut aproape în totalitate (s-a dovedit cã erau legate în cea mai mare parte de papila care se dezvoltase într-un mic polip care se irita continuu la contactul cu bolul alimentar).
Doamna doctor mi-a fãcut o activare dublã cu schimbarea arcurilor pe ambele arcade. Jos mi-a mai fãcut foarte puţin stripping şi mi-a pus din nou catenã elasticã din cap în cap, în timp ce sus am în continuare elastice simple. O schimbare a apãrut la elasticele pe care trebuie sã le port noaptea între maxilare: dupã ultima vizitã am purtat 2 elastice (câte unul pe fiecare parte) în formã de triunghi cu vârful pe caninul superior şi baza pe caninul şi premolarul I inferiori, iar acum port 4 elastice pe timp de noapte, cãci pe lângã cele pe care le purtam deja s-a mai adãugat pe fiecare parte câte un elastic în formã de triunghi rãsturnat de aceastã datã cu baza pe premolarul I şi II superiori şi cu vârful pe premolarul II inferior. Acum am toate cuierele de pe brackets ocupate pe timp de noapte. Am rãmas la elasticele de rezistenţã medie, dar fiind câte douã pe fiecare parte (stânga-dreapta) acum se simte o presiune mai mare. Am observat cã atunci când port elasticele se îmbunãtãţeşte simetria, linia medianã de sus aliniindu-se frumos cu cea de jos (e vorba de linia dintre incisivii centrali superiori si inferiori).
Interesant e cã deşi înainte aveam o sensibilitate dentarã crescutã timp de 2-3 zile şi dupã o simplã schimbare de elastice, de aceastã datã, deşi mi-au fost montate şi douã arcuri noi, nu am avut niciun disconfort. Doamna doctor mi-a explicat cã disconfortul post-activare dispare pe mãsurã ce dinţii se apropie de poziţia lor normalã, deci e un semn bun! ;-) 
Doamna doctor a remarcat cã arcada de sus a ajuns la forma normalã de parabolã, în timp ce jos mai existã încã zone de compresie, ceea ce era de aşteptat, dat fiind cã osul mandibular e mai dur, ceea ce îngreuneazã mişcarea dinţilor. În cazul meu, aparatul de jos a fost montat la trei luni şi jumãtate dupã cel de sus, deci întârzierea rezultatelor de pe mandibulã e explicabilã.

Adaug şi o serie de fotografii recente:



10 luni. A mai coborat incisivul central stang.

6,5 luni

Caninul drept inferior (ex-"Mistretul") mai are putin pana a ajunge la o pozitie normala

6,5 luni. Catena elastica deja s-a pigmentat si de aceea dintii par atat de ingalbenti

Elasticele pentru corectarea ocluziei


7 comentarii:

  1. Incredibile sunt progresele obținute! Merita orice efort! Felicitări pentru consecventa!

    RăspundețiȘtergere
  2. Purtarea elasticelor intre maxilare da dureri?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu, e vorba doar de o usoara presiune, dar nu doare. Evident ca e mai greu sa vorbesc cu elasticele montate, dar cum le port mai ales noaptea nu ma deranjeaza prea mult.

      Ștergere
  3. Un lucru bine facut impreuna cu multa perseveranta si rabdare din partea pacientului.Complimenti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc frumos! Esti foarte draguta! Mai am destul de stat cu aparatul, dar e imbucurator ca se vad deja rezultate ;-)

      Ștergere
  4. Un lucru bine facut impreuna cu multa perseveranta si rabdare din partea pacientului.Complimenti.

    RăspundețiȘtergere