Se afișează postările cu eticheta ortodont. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ortodont. Afișați toate postările

sâmbătă, 10 februarie 2018

22 de luni cu aparat dentar

De aceastã datã m-am hotãrât sã fac postarea imediat dupã vizita de ieri de la ortodont, mai ales cã doamna doctor a reuşit sã învingã pesimismul meu.

luni, 29 ianuarie 2018

20 de luni cu aparat dentar

La doar trei sãptãmâni de la activarea precedentã, am revenit la doamna doctor ortdodont numãrul 1. Şi de aceastã datã a dovedit aceeaşi rãbdare şi a tolerat pe toatã durata tratamentului prezenţa bebeluşului meu în cabinet care a profitat de posibilitatea de a admira din nou tot felul de instrumente interesante şi s-a bucurat cã doamna doctor purta halat şi mãnuşi roz. Ba doamna doctor a fost amuzatã de sunetele pe care copilaşul le scotea gângurind.

duminică, 28 ianuarie 2018

19 luni cu aparat dentar

Dupã cinci luni şi jumãtate de pauzã dictate de starea avansatã de sarcinã şi de naştere m-am încumetat sã fac din nou lungul drum cãtre ţarã şi cãtre doamna doctor ortodont numãrul 1, de aceastã datã şi cu bebeluşul.

vineri, 23 iunie 2017

13,5 luni cu aparat dentar fix

Acum câteva zile am avut ultima vizitã în ţarã la doamna doctor numãrul 1, iar timp de mai multe luni nu ne vom mai putea vedea din cauza imposibilitãţii mele de a cãlãtori în perioada urmãtoare. Doamna doctor a fost nu doar înţelegãtoare, ci şi foarte amabilã şi a luat mãsuri pentru a conserva rezultatele pe care le-am obţinut pânã acum.

vineri, 5 mai 2017

13 luni cu aparat dentar

Iatã cã am ajuns sã fac cãlãtorii foarte dese în ţarã pentru a reuşi sã bifez cât mai multe activãri în perioada urmãtoare. Deşi nu au trecut decât 3,5 sãptãmãni de la ultima activare, i-am mai fãcut o vizitã doamnei doctor ortodont numãrul 1. Încerc sã profit de perioada din sarcinã în care încã mai pot cãlãtori pentru a avansa cât se poate cu tratamentul.

joi, 9 februarie 2017

10 luni cu aparat dentar


Tocmai am mai fãcut o vizitã în ţarã la doamna doctor ortodont numãrul 1. Aveam o obturaţie veche care trebuia refãcutã şi m-am bucurat cã doamna doctor mi-a rezolvat-o fãrã anestezie.

miercuri, 14 decembrie 2016

8 luni şi jumãtate cu aparat dentar

În urmã cu o sãptãmânã am fãcut o vizitã în ţarã special pentru o nouã activare la doamna doctor ortodont nr. 1. Dupã ce mi-a dat jos arcurile şi elasticele vechi (catena elasticã de jos se şi rupsese pe un molar) mi-a facut un detartraj cu ultrasunete. Deşi îmi mai fãcuse unul cu doar 7 sãptãmâni şi jumãtate în urmã, îmi place atât de mult senzaţia de dinţi curaţi de dupã încât un detartraj mi se pare oricând binevenit.

joi, 17 noiembrie 2016

8 luni cu aparat dentar

Abia am avut o nouã activare, de aceastã datã a fost vorba doar de schimbarea ligaturilor (înlocuirea elasticelor simple de pe arcada de sus şi a catenei elastice care îmi cuprinde întreaga arcada inferioarã). Este pentru prima datã în cabinetul doamnei doctor nr. 2 când totul decurge fãrã incidente – nu mi-a venit sã cred cã asistenta era aproape amabilã!

luni, 19 septembrie 2016

6 luni cu aparat dentar

Azi se împlinesc 6 luni de la montarea aparatului pe maxilar şi 2,5 luni pe mandibulã şi tot astãzi am fãcut şi o activare. Sus am avut o schimbare de arc (NiTi 0,16 x 0,22), iar jos mi-au fost înlocuite doar segmentul de catenã elasticã şi elasticele individuale cu altele noi.

miercuri, 10 august 2016

sâmbătă, 23 iulie 2016

Prima activare dublã

La douã sãptãmâni şi jumãtate de la ultima montarea aparatului mandibular am mers la un control la doamna doctor ortdodont nr. 1.  Doamna doctor a hotãrât sã îmi facã şi o activare înainte sã plec din ţarã.

vineri, 1 iulie 2016

Montarea aparatului mandibular şi a treia activare

Ieri am fãcut primul control dupã trei luni şi jumãtate de purtare a aparatului fix pe arcada de sus la medicul meu ortodont nr. 1, care a inclus şi o activare. În aceeaşi şedinţã, doamna doctor mi-a montat şi aparatul mandibular.

marți, 28 iunie 2016

La trei luni şi jumãtate

Iatã-mã şi în ajunul activãrii cu numãrul trei. Mâine voi face primul control la medicul meu ortodont principal, iar cu aceastã ocazie doamna doctor îmi va monta şi aparatul mandibular.

vineri, 10 iunie 2016

sâmbătă, 30 aprilie 2016

Update intermediar la 6 sãptãmâni (si la 7 si la 9)

E ştiut faptul cã dinţii se mişîncet, dar când un zâmbet diform te apasã de o viaţã întreagã, ajungi sã te minunezi de orice schimbare, cât de micã. De aceea m-am hotãrât sã mai postez nişte fotografii, chiar dacã sunt abia la începutul unui drum lung de vreo 30 de luni.

luni, 18 aprilie 2016

Prima activare: de la încântare la dezamãgire

Pânã în aceastã dimineaţã eram extrem de încântatã de tratamentul ortodontic început exact acum o lunã. Astãzi am fost pentru prima datã la activare şi am rãmas tare dezamagitã.

joi, 14 aprilie 2016

Montarea aparatului dentar fix Safir - Prima lunã

Iatã-mã la vârsta adultã punându-mi aparat dentar fix! Am fãcut-o şi pe asta acum aproape patru sãptãmâni şi pânã acum pot spune cã am un singur regret: cã nu am fãcut-o mai devreme!

Mã numãr printre acei oameni nefericiţi care au dinţii foarte strâmbi. Nu, nu vorbesc de o micã problemã esteticã insesizabilã, ci de o diformitate evidentã care m-a complexat toatã viaţa.