Am avut parte de unele peripeţii de la
ultima postare. Durerea provocatã de capãtul de arc din partea stângã sus era aşa de
supãrãtoare încât m-am hotãrât sã rezolv problema.
Dupã ce am discutat cu doamna doctor ortodont nr. 1 (cea din ţarã) am înţeles cã nu doar un ortodont mi-ar putea scurta arcul, ci cã aceasta ar fi o operaţiune foarte uşoarã pentru orice stomatolog (fie cu un cleştişor în cazul în care bucata de arc ieşitã în afarã e mai lungã sau cu o frezã dacã e mai scurtã). E bine de ştiut şi pentru alţi purtãtori de aparat cã, în urma mişcãrii dinţilor, se poate întâmpla oricând în timpul tratamentului ca un capãt de arc sã iasã din senin în afarã şi sã rãneascã obrazul, chiar dacã la activare nu deranja deloc. Acesta a fost si cazul meu. De aceea nu e rãu sã avem un specialist care sã ne poatã administra un tratament paliativ în orice loc ne-am afla (în vacanţã, în delegaţie, etc.)
Dupã ce am discutat cu doamna doctor ortodont nr. 1 (cea din ţarã) am înţeles cã nu doar un ortodont mi-ar putea scurta arcul, ci cã aceasta ar fi o operaţiune foarte uşoarã pentru orice stomatolog (fie cu un cleştişor în cazul în care bucata de arc ieşitã în afarã e mai lungã sau cu o frezã dacã e mai scurtã). E bine de ştiut şi pentru alţi purtãtori de aparat cã, în urma mişcãrii dinţilor, se poate întâmpla oricând în timpul tratamentului ca un capãt de arc sã iasã din senin în afarã şi sã rãneascã obrazul, chiar dacã la activare nu deranja deloc. Acesta a fost si cazul meu. De aceea nu e rãu sã avem un specialist care sã ne poatã administra un tratament paliativ în orice loc ne-am afla (în vacanţã, în delegaţie, etc.)
M-am dus aşadar la
medicul stomatolog care are cabinetul lângã mine, dar nici nu a vrut sã mã
vadã, spunând cã nu se bagã şi cã orice ar fi e de competenţa unui
ortodont. Sincer, eu cred cã în ţarã lucrurile s-ar fi rezolvat rapid şi la stomatologul
generalist. Cum nu mã încântã ideea de a merge la ortodonta mea de aici, am zis sã încerc
auto-terapia. Dupã experienţa aceasta nu aş mai
recomanda-o nimãnui. L-am rugat pe soţul meu sã îmi scurteze
capãtul acela supãrator de arc cu un cleştişor, ceea ce a şi fãcut,
doar cã atunci când a dat sã tragã instrumentul sã îl scoatã a
decolat şi ultimul bracket. Ultimii doi brackets-i de pe molari se mai numesc şi tubuşoare şi am înţeles cã au în principal
rolul de a ancora arcul (ca un fel de lãcãţele). De
altfel, atunci când mi-a fost montat aparatul sus numai într-o
singurã parte mi-au fost colate ambele tubuşoare, în cealaltã
dinţii erau prea strâmbi şi nu rezista lipit, aşa cã am stat
cu un singur tubuşor pânã la urmãtoarea vizitã. Şi acum, la aparatul mandibular, am deocamdatã
numai câte un tubuşor pe fiecare parte. Ştiam aşadar cã nu e chiar o tragedie faptul cã am
nenorocit un tubuşor, dar în dimineaţa aceea trebuia sã plec în vacanţã şi acum aveam o ditamai bucata de arc care
putea pendula liber. Nici n-am mai încercat sã îl lipesc
cumva cu cearã, ci m-am dus glonţ la dna dr. ortodont nr. 2, chit cã mi-aş fi dorit sã
o evit, dar dacã e musai, cu plãcere! Dumneaei are ore de consultaţie de luni
pânã joi de la 9 la 11 dimineaţa şi evident cã la 10.40 când am ajuns eu la
cabinet nu mai era demult acolo. I-am explicat recepţionistei ce
se întâmplase şi ea mi-a rãspuns strâmbând din nas şi din vârful buzelor (iatã şi motivul
care mã fãcea sã nu îmi doresc sã calc pe acolo) cã trebuie sã îmi fac
programare la doamna doctor în altã zi cã ele nu au voie sã recoleze
brackets. A trebuit sã mã rog de ea, explicându-i cã plec 9 zile în vacanţa şi nu pot sta
aşa, ca sã catadicseascã sã se uite la mine. Tratamentul în sine a
durat vreo 10 secunde, de cum am deschis gura a înţeles
problema (era evidentã!) şi mi-a scurtat arcul la nivelul bracketului
anterior.
Am discutat ulterior cu medicul meu curant
din ţarã şi i-am explicat ce faptã de vitejie fãcusem. Cam douã zile dupã aceastã acţiune
neinspiratã a mea am simţit o presiune crescutã la capãtul opus al
arcadei superioare, dar doamna doctor m-a asigurat cã lipsa ultimului tubuşor pânã la
urmãtoarea noastrã întâlnire în ţarã nu îmi va afecta negativ evoluţia tratamentului.
În rest, de la ultima activare/postare nu m-am mai confruntat cu nicio
problemã şi dupã acţiunea „Tubuşorul” nu am mai avut disconfort. Iatã ce modificãri am observat în ultima
perioadã:
·
Sus - incisivul central stânga a mai coborât un
pic dupã ce doamna doctor nr. 1 mi-a aplicat arcul îndoit. Sigur
cã mai e destul de lucru acolo, dar mi se pare cã s-a mai redus din decalaj.
o
Incisivul central
superior stânga a fost deplasat uşor mai în spate şi rotit
foarte uşor înspre stânga, ceea ce îl apropie încet-încet de o
poziţie normalã
·
Jos - caninul drept s-a ridicat destul de mult
spre bucuria mea, dar şi aici mai e cale lungã pânã la normalitate, ceea ce era de aşteptat datã
fiind poziţia iniţialã a dintelui.
o
caninul drept s-a
inserat o bucatica buna pe arcada, dar şi acesta e doar un început
·
Mi se pare cã se
potrivesc din ce în ce mai bine cele douã arcade atunci când muşc, se simte
o schimbare în
bine, chiar dacã în perioada aceasta am o ocluzie de tranziţie
Inserez, desigur, şi câteva fotografii recente:
Asimetria initiala a dintilor (arc drept) |
Dupa 3 saptamani de purtare a arcului indoit |
Situatia initiala pe mandibula |
La 5,5 saptamani de la montarea aparatului mandibular |
UPDATE: Astãzi am avut prima activare dublã în Germania. A
decurs fãrã incidente majore, dar de fiecare datã observ lipsa de îndemânare a
asistentei care îmi face activarile. În afara faptului cã pune foarte multã
presiune pe dinţii mei când îmi schimbã elasticele şi e dureros, azi mai ca nu reuşea sã
monteze elasticul pe mai mulţi brackets-i de jos. Cel mai mult s-a chinuit
cu segmentul de catenã elasticã de pe molarii şi premolarii
de jos (6-4). Şi încã ceva care m-a nemulţumit profund. Cum astãzi era ultima zi activã
înainte de
vacanţa de trei sãptãmâni în care toatã clinica va fi închisã, erau
destul de aglomeraţi. Asistenta a început sã îmi scoatã elasticele vechi şi apoi m-a lãsat sã aştept cel puţin 20 de
minute întinsã pe scaun (îl coboarã mereu la orizontalã, ceea ce pe mine mã face sã mã simt uşor ciudat) în timp ce ea
vorbea la telefon sau
primea alţi pacienţi. Am înţeles, desigur, cã erau ocupaţi şi nu m-am
impacientat, dar am fost şocatã sã constat cã asistenta care mereu pleca cu mãnuşile
pe mâini s-a dezinfectat pe mãnuşi numai dupã prima ieşire, dupã urmãtoarele
douã mi-a bãgat direct degetele înmãnuşate în gura dupã ce apucase cu ele
telefonul, mouse-ul, clanţa. Şi chiar ieri a fost un reportaj la ştiri despre
igiena insuficientã din clinicile germane care poate duce la rãspândirea
infecţiilor intra-spitaliceşti cu viruşi rezistenţi la tratament. Ca sã nu mai
zic cã la câţi bani îmi iau ar fi fost de un minim bun simţ sã îşi schimbe
mãnuşile de fiecare datã cu unele noi.
Adaug
şi o fotografie cu zâmbetul meu actual dupã activare, farã elasticele
îngãlbenite din fotografiile precedente:
P.S. Şi cum tot scriam eu mai sus cã n-aş recomanda
nimãnui sã se autotrateze, ce credeţi cã o îndemna asistenta care îmi face mie activãrile pe o altã
pacientã la telefon? Sã punã mâna pe un foarfece mic de unghii şi sã îşi
scurteze ea singura arcul unde o deranja. Cum stãteam eu aşa pe jumãtate
tratatã aşteptând-o pe asistentã sã se întoarcã în cabinet
n-am putut sã nu mã gândesc, desigur şi prin prisma experienţei mele
recente, cã nu e cea mai buna recomandare a unui cadru medical în preziua închiderii
clinicii pe trei sãptãmâni. Având în vedere cât de uşor e sã
decolezi un bracket încercând sã scurtezi arcul, de ce n-o fi chemat-o sã tragã o fugã pânã la
clinicã şi o rezolva în 5 secunde ea în aşa fel încât sã nu o mai deranjeze nimic urmãtoarele 3 sãptãmâni. Ca sã nu mai zic
cã era şi doamna doctor acolo care i-ar fi putut oferi o soluţie mult mai
bunã prin recolarea bracketului. Se pare cã nu numai pe mine mã trateazã sub aşteptãri, ci
pe mai mulţi pacienţi. Mãcar acum nu mi se mai pare o prostie atât de mare cã am încercat sã-mi
scurtez arcul pe cont propriu ;-)
Felicitări pentru rezultate obținute! Merită orice sacrificiu!
RăspundețiȘtergereMultumesc frumos! Mai e un drum foarte lung inainte, dar abia astept sa vad incotro ma va duce. Sper totusi ca in directia unui rezultat acceptabi ;-)
Ștergere