Când zâna mãseluţã îţi joacã feste sau povestea unei odontectomii

Acum vreo câţiva ani am ajuns la un doctor stomatolog extraordinar. În locul în care studiam nu aveam asigurare medicalã pe partea de stomatologie şi mã duceam doar în vacanţele în ţarã la tratament.
De frica sã nu mã trezesc cu vreo problemã dureroasã peste mãri şi ţãri care m-ar fi falimentat, îl rugam de fiecare datã pe domnul doctor sã îmi trateze preventiv orice mi-ar putea cauza probleme. Aşa se face cã la prima vizitã mi-a scos douã mãsele de minte şi la a doua încã una (toate extracţii chirurgicale pentru cã molarii ãştia ai mei nu au avut bunãvoinţa sã şi iasã la suprafaţã). În al treilea an i-am zis în glumã cã el de fiecare datã când mã prinde pe scaun, îmi mai scoate câte o mãsea de minte: „acum mai am numai una, sã vã vãd la anul ce o sã-mi mai scoateţi!”. Bietul om mi-a facut radiografii, mi-a lucrat la o plombã, nu mi-a luat niciun ban şi mi-a zis cã n-am probleme urgente şi cã s-a amuzat discutând cu mine. Dar bag de seamã cã ştia el de ce nu s-a apucat de extracţia mãselei de minte care îmi mai rãmãsese!

Acum vreo lunã m-am hotãrât sã încep un tratament ortodontic şi mi-am fãcut ortopantomografia şi radiografia de profil. Doamna doctor ortodont mi-a spus cã trebuie extras şi ultimul molar de minte şi aşa am ajuns din nou la domnul doctor. Eu, în neştiinţa mea, eram convinsã cã extracţia va dura 5-10 minute ca şi precedentele. Nu înţelegeam de ce era personalul medical aşa de agitat înainte de intervenţie. Douã ore şi jumãtate mai târziu aveam sã înţeleg. Mãseaua asta buclucaşã a mea era cum nu se poate mai rãu: foarte mare, cu rãdãcini întortocheate, inclusã complet în os (care mai era şi foarte dur) şi crescutã orizontal, iar coroana era bãgatã în rãdãcina molarului din faţã (era un risc destul de mare sã iasã şi molarul asta odatã cu cel de minte). Doi medici şi trei asistente s-au chinuit sã-mi dovedeascã mie mãseaua, eu n-am simţit mare lucru pentru cã mi-au fãcut anestezie (şi au dozat-o în aşa fel încât sã acopere şi primele patru ore dupã intervenţie când apar durerile cele mai intense). Ca sã fiu sincerã, în timpul operaţiei m-a durut doar buza care mi s-a rupt şi am simţit câteva secunde o durere ascuţitã în ureche atunci când o bucatã de rãdãcinã se încãpãţâna sã nu iasã (domnul doctor mi-a mai tãiat-o iar în douã şi a ieşit). Mi-au bãgat pe branulã şi un anti-inflamator, mi-au dat o pungã cu gheaţã sã o ţin pe mandibulã pe drum ca sã nu mã umflu prea tare, mi-au explicat ce trebuie sã fac în zilele urmãtoare şi am plecat acasã. Nu trebuie sã ma duc la scos firele pentru cã sunt din acelea care se resorb.

Orele rãmase din ziua aceea au fost cele mai dificile, dar nu pot spune cã m-a durut ceva, ci aveam mai degrabã o stare generalã mai moleşitã (mã simţeam ca şi în recuperarea dupã o gripã). Am respectat cu sfinţenie instrucţiunile date de medic, trei zile am rãcit non-stop mandibula, am luat antibiotic (Augmentin), Nurofen Forte, tratamentul injectabil şi nu am fãcut febrã deloc. Când mi-a scos prima datã molarii de minte de pe partea dreaptã (sus şi jos) n-am aplicat gheaţã pe zonã şi am crezut cã Nurofenul trebuie sã îl iau doar dacã am dureri şi cum nu am avut nu l-am luat şi a doua zi dupã extracţii am fãcut febrã şi am avut frisoane, dar de aceastã datã, deşi operaţia fusese incomparabil mai dificilã nu am avut deloc probleme. M-am umflat şi mai puţin şi dupã vreo 5-6 zile se vedea la exterior o uşoarã coloraţie gãlbuie, deşi vânãtã n-am fost, dar a trecut în câteva zile. Buza s-a refãcut total în trei zile. Dupã primele trei zile am mai aplicat gheaţã sporadic când simţeam un mic disconfort în zonã (încã vreo 3-4 zile). La 4 zile de la operaţie am putut sã cãlãtoresc fãrã probleme şi fãrã însoţitor 25 de ore cu maşina şi cu avionul.

Am avut mare noroc cã am ajuns la domnul doctor la care am fost pentru cã, fãrã sã am habar de asta, cazul meu era unul foarte complicat. S-au chinuit bieţii oameni, le era şi fricã sã nu leşin (nu s-a întâmplat), mã ventilau, îmi puneau comprese reci pe frunte, eram conectatã la perfuzie, au avut mare grijã de mine. Şi eu care eram convinsã cã avea sã fie un mizilic! Uneori e mai bine sã n-ai habar de cum stau lucrurile în realitate! Zâna asta mãseluţã a fost tare hainã cu mine: dupã ce cã mi-a dat nişte strâmbãturi de dinţi, m-a mai pricopsit şi cu ditamai molarii de minte incluşi, iar asta ultimul s-a dovedit o adevãratã „comoarã” în adâncuri înfundatã!